Acoperirea cu gheață din Oceanul Arctic a scăzut la al doilea cel mai scăzut nivel de la începutul observațiilor prin satelit, în 1979, au declarat luni oamenii de știință din guvernul SUA.
Până luna aceasta, doar o singură dată în ultimii 42 de ani craniul înghețat al Pământului a acoperit mai puțin de 4 milioane de kilometri pătrați (1,5 milioane de mile pătrate).
Cercetătorii au raportat luna trecută în revista Nature Climate Change că Arctica ar putea experimenta prima sa vară fără gheață încă din 2035.
Dar toată topirea zăpezii și a gheții nu ridică în mod direct nivelul mării, la fel cum cuburile de gheață care se topesc nu varsă un pahar cu apă, ceea ce ridică întrebarea incomodă: Cui îi pasă?
Trebuie să recunoaștem că acestea sunt vești proaste pentru urșii polari, care, potrivit unui studiu recent, sunt deja pe cale de dispariție.
Da, asta înseamnă cu siguranță o transformare profundă a ecosistemelor marine ale regiunii, de la fitoplancton la balene.
Se pare că există mai multe motive de îngrijorare cu privire la efectele secundare ale micșorării gheții marine arctice.
Poate cea mai fundamentală idee, spun oamenii de știință, este că micșorarea calotelor glaciare nu este doar un simptom al încălzirii globale, ci o forță motrice din spatele acesteia.
„Îndepărtarea gheții marine expune oceanul întunecat, ceea ce creează un mecanism puternic de feedback”, a declarat pentru AFP geofizicianul Marco Tedesco de la Institutul Pământului din cadrul Universității Columbia.
Dar când suprafața oglinzii a fost înlocuită cu apă albastru închis, aproximativ același procent din energia termică a Pământului a fost absorbit.
Nu vorbim aici despre suprafața delimitată: diferența dintre minimul mediu al calotei glaciare din 1979 până în 1990 și cel mai scăzut punct înregistrat astăzi este de peste 3 milioane de kilometri pătrați - dublul suprafeței Franței, Germaniei și Spaniei la un loc.
Oceanele absorb deja 90% din excesul de căldură produs de gazele cu efect de seră antropogene, dar acest lucru vine cu un cost, inclusiv schimbări chimice, valuri de căldură marine masive și recife de corali pe moarte.
Sistemul climatic complex al Pământului include curenți oceanici interconectați, determinați de vânturi, maree și așa-numita circulație termohalină, ea însăși determinată de schimbările de temperatură („căldură”) și de concentrația de sare („saramură”).
Chiar și mici schimbări ale benzii transportoare oceanice (care se deplasează între poli și se întinde pe toate cele trei oceane) pot avea efecte devastatoare asupra climei.
De exemplu, acum aproape 13.000 de ani, pe măsură ce Pământul a trecut de la o eră glaciară la o perioadă interglaciară care a permis speciei noastre să prospere, temperaturile globale au scăzut brusc cu câteva grade Celsius.
Dovezile geologice sugerează că o încetinire a circulației termohaline cauzată de un aflux masiv și rapid de apă dulce rece din Arctica este parțial de vină.
„Apa dulce provenită din topirea gheții marine și a solului din Groenlanda perturbă și slăbește Curentul Golfului”, o parte a unei benzi transportoare care curge în Oceanul Atlantic, a declarat cercetătorul Xavier Fettweiss de la Universitatea din Liège, Belgia.
„De aceea, Europa de Vest are o climă mai blândă decât America de Nord la aceeași latitudine.”
Enorma calotă glaciară de pe uscat, în Groenlanda, a pierdut anul trecut peste 500 de miliarde de tone de apă curată, toată apa scurgându-se în mare.
Cantitatea record se datorează parțial creșterii temperaturilor, care cresc cu un ritm dublu în Arctica față de restul planetei.
„Mai multe studii au arătat că creșterea temperaturilor maxime arctice de vară se datorează parțial extinderii minime a gheții marine”, a declarat Fettwiss pentru AFP.
Conform unui studiu publicat în revista Nature în iulie, traiectoria actuală a schimbărilor climatice și începutul unei veri fără gheață, așa cum este definită de Grupul interguvernamental de experți în schimbări climatice al ONU, este de mai puțin de 1 milion de kilometri pătrați. Până la sfârșitul secolului, urșii vor muri într-adevăr de foame.
„Încălzirea globală indusă de om înseamnă că urșii polari au din ce în ce mai puțină gheață pe timpul verii”, a declarat pentru AFP autorul principal al studiului, Stephen Armstrup, cercetător șef la Polar Bears International.